Deși vorbește fluent engleză, franceză și, bineînțeles, spaniolă, Pep Guardiola a ales să vorbească în catalană la conferința de presă de după meciul cu Arsenal. Televiziunea din Madrid care a transmis conferința l-a amenințat pe antrenorul Barcelonei că nu va mai fi difuzat dacă nu va alege să vorbească într-o limbă de circulație internațională.
Telemadrid a anunțat ieri că antrenorul Barcelonei i-a deranjat pentru că a vorbit în catalană la conferința de presă de după meciul cu Arsenal din optimile Champions League de săptămâna trecută. „A susținut conferințe de presă în engleză, franceză și catalană… Știe toate limbile, mai puțin spaniola”, a comentat în direct prezentatorul emisiunii „Zona Champions” de la Telemadrid, Javier Callejo. Moderatorul a refuzat să asculte conferința de presă a antrenorului Barcelonei și le-a cerut producătorilor să întrerupă legătura până când Guardiola va avea „un moment de luciditate hispanică”.
Ziariștii de la cotidianul catalan Sport au încercat să lămurească situația. Cei de la Telemadrid au explicat că, la fel cum l-ar interzice pe Mourinho dacă ar vorbi în portugheză la conferințele de presă, o să-l interzică și pe Guardiola dacă va continua să susțină conferințele de după meciurile din Liga Campionilor în catalană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER